România

Participarea Ministrului afacerilor externe la Summit-ul privind Acțiunea Climatică New York, SUA

Ministrul afacerilor externe, Ramona-Nicole Mănescu, a participat, la 23 septembrie 2019, la deschiderea oficială a primului Summit ONU privind Acțiunea Climatică, eveniment care aduce în atenţie nevoia pentru urgentarea eforturilor ce vizează limitarea efectelor schimbărilor climatice la nivel global.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat un apel către statele membre de a adopta măsuri concrete, inclusiv cu caracter social și financiar, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră cu 45% până în anul 2030 și atingerea nivelului zero până în 2050.

Răspunzând apelului Secretarului general al ONU, România a anunţat intenţia de a se alătura unor iniţiative concrete de luptă împotriva efectelor schimbărilor climatice, inclusiv angajamente care au la bază factori sociali şi politici.

România sprijină, de asemenea, întărirea cooperării globale și adaptarea efectivă la schimbările climatice având în vedere impactul acestora asupra populaţiei, dar şi a economiilor naționale.

 

Informații suplimentare:

Inițiativa Summit-ului aparține Secretarului General al ONU, António Guterres, ca urmare a publicării Raportului grupului de experți interguvernamentali în domeniul schimbărilor climatice (elaborat de Panelul Interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) și prezentat la cea de-a 24-a sesiune a Conferinței Părților la Convenția Cadru a ONU privind Schimbările Climatice (Katowice, decembrie 2018).

În cadrul evenimentului sunt promovate coaliţii în jurul a 9 teme principale care vizează strategii privind atenuarea efectelor schimbărilor climatice; factori sociali și politici; mobilizarea tineretului și a societății civile; tranziția energetică, tranziția industriei; adaptarea și reziliența la schimbările climatice; infrastructura, orașele și acțiunea locală; soluții bazate pe natură; finanțarea climei și prețul carbonului.

Rezultatele evenimentului vor fi prezentate în cadrul unui raport care va surprinde toate acțiunile concrete ale reprezentanților mediului public și privat menite să combată efectele schimbărilor climatice..

Ziua Națională a României 2018

07.12.2018

Ambasada României în Malaysia a organizat recepție de Ziua Națională, la 30 noiembrie 2018, la Ritz Carlton Hotel Kuala Lumpur, orele 19.30. Din partea autorităților malaysiene …

Ghidul alegătorului în străinătate -Referendumul pentru revizuirea Constituției (6 și 7 octombrie 2018)

03.10.2018

Publicăm link-ul către Ghidul alegatorului din străinătate pentru Referendumul național pentru revizuirea Constituţiei va avea loc în zilele de 6 şi 7 octombrie 2018. Votarea…

Alegeri Europarlamentare (26 mai 2019). Secţii de votare în Malaezia

02.05.2019

Duminică, 26 mai 2019 vor avea loc alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European. În Malaezia va fi organizată o secție de votare la sediul Ambasadei României din…

Referendum de revizuire a Constitutiei din 6 si 7 octombrie 2018

01.10.2018

REFRENDUM DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI 6 – 7 OCTOMBRIE 2018 În zilele de 6 și 7 octombrie 2018, urmează să se desfășoare referendumul național pentru revizuirea…